Mega Tehnologie

Blogul mega tehnologiei moderne

Huawei va lansa HongmengOS in forma demonstrativa

Dupa cum bine stim, din momentul in care a fost emis ordinul executiv al presedintelui SUA, Donald Trump, Huawei nu mai avea voie sa opereze pe teritoriu american sub nici o forma, iar companiile americane au avut interzis atunci cand venea vorba de a incheia afaceri cu gigantul chinez. Evident, cei de la Google au trebuit sa se conformeze cu ordinul emis de Trump, iar replica motorului de cautare a fost sa taie suportul pentru Android de pe viitoarele modele ale chinezilor. Iar pe telefoanele care au versiuni deja existente, utilizatorii nu vor putea sa utilizeze serviciile Google Play (inclusiv magazinul Google Play). Acest lucru inseamna, desigur, ca cei de la Huawei trebuie sa-si caute software in alta parte. Astfel, de la respectivul ordin executiv, au tot aparut prin presa zvonuri mai consistente despre alternativa la Android.

Zvonurile au variat de la o vreme la alta. Astfel, pentru un timp, au existat rapoarte conform carora Huawei s-ar pregati sa-si dezvolte propriul sistem de operare, pentru a nu mai fii nevoita sa treaca printr-o situatie similara cu cea prin care a trecut in urma ordinului executiv al lui Trump. Apoi, s-a zvonit despre compania chineza ca ar fi orientata spre a cauta alte solutii, ca dispozitivele sale sa poata adopta sisteme de operare deja existente. Se vehicula mai ales numele AuroraOS, un sistem de operare al unei companii rusesti, dezvoltat in Finlanda, si care este bazat pe tehnologia Sailfish si Linux. Desigur, nu numai ca nu a fost confirmat acest zvon, dar au si revenit acele zvonuri care spuneau despre dezvoltarea unui sistem de operare propriu al celor de la Huawei. Acesta ar urma sa se numeasca HongmengOS. Asta desi noul model Honor 20 Pro ruleaza MagicOS ca alternativa pentru Android. 

Ideea e ca, intre timp, au fost confirmate unele zvonuri privind HongmengOS, chiar de catre companie. Insa nici unul dintre aceste zvonuri nu a fost confirmat la modul in care lansarea noii platforme ca un inlocuitor pentru Android era una batuta in cuie. Si nu pentru ca nu s-ar fi dorit acest lucru, ci pentru ca sistemul in sine nu era pregatit pentru a inlocui Android. Au aparut ulterior inclusiv zvonuri care sustineau ca compania chinezeasca ar fi lucrat la dezvoltarea acestuia timp de 6 ani de zile. Ei bine, se pare ca Huawei va lansa, in cele din urma, HongmengOS, insa nu pentru principala sa gama de telefoane mobile. Astfel, planul celor de la Huawei ar fi sa lanseze aceasta infrastructura software pe un telefon ieftin. Informatii neoficiale indica pragul de 250 euro drept tinta. Asta ar însemna ca Huawei merge pe aceeasi strategie ca Samsung, atunci cand compania sud-coreeana si-a lansat alternativele la Android.

Huawei ar urma sa prezinte sistemul de operare, inca denumit neoficial HongMeng, pe 9 august la conferinta dedicata dezvoltatorilor. Totodata, pe lângă telefoane, sistemul ar fi si pe primele televizoare Honor, care ar ajunge pe piata pe 10 august. Tinta companiei ar fi sa-l dezvolte si pentru masini autonome, servicii medicale si industrii automatizate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *