Mega Tehnologie

Blogul mega tehnologiei moderne

Licitatia pentru 5G ar putea fi amanata, intr-un mod deloc surprinzator

Bun, daca am spus vreodata ca nimic nu functioneaza cum ar trebui in tarisoara noastra, se pare ca n-am facut altceva decat sa pun lucrurile intr-o lumina prea buna. In traducere, am utilizat termeni prea “mici” pentru cat de ampla e situatia lucrurilor de fapt. Unele publicatii au inceput sa sustina ca Romania nu ar exista decat ca element fictional intr-o lume paralela si uneori tind sa fiu deacord. Adica, sincer, 23% dintre cei prezenti la scrutinul de duminica au votat cu Viorica Dancila presedinte? Daca intrarea premierului celui mai slab guvern al Romaniei post-decembriste nu este un scenariu science-fiction, atunci crede-ma ca nu mai stiu sa fac diferenta dintre realitate si fictiune. Doar ca nu despre asta va fi vorba in articolul acesta, dupa cum ti-ai putut da seama si din titlu,

Ca romani, deja ne-am obisnuit sa fie demarate diverse proiecte sustinute pe bani publici care sa ramana, in mare parte, doar la stadiul de proiecte. Sunt foarte multe exemple de enumerat in aceasta situatie, eu o sa mentionez doar cateva (aeroport in Brasov, metrou la Drumul Taberei, autostrada in Moldova, adica trei). Se stiu deja si incotro se indreapta fondurile europene alocate spre aceste proiecte. In ce fel este o situatie similara? Nu se stie exact daca s-ar putea extrage sume din construirea unei retele 5G pe teritoriul tarii, insa modul de abordare al dezvoltarii acestei tehnologii este unul foarte similar cu cel al altor proiecte de infrastructura de o importanta mai mare. Chiar consider faptul ca 5G s-ar potrivi bine in Romania pentru simplul fapt ca tara noastra este una dintre tarile cu cel mai rapid trafic de internet din Uniunea Europeana. Deci, paradoxal, stam bine la acest capitol. Din nou, o multime de romani, chiar si cei din valul mai tanar, si-au exprimat indiferenta fata de 5G. Da, dupa cum am spus, sunt proiecte de infrastructura care ar trebui sa aiba o prioritate mai mare fata de o retea de date. 

Doar ca mi se pare amuzant faptul ca pana si acest lucru “mai nesemnificativ” are parte de o amanare din partea autoritatilor statului. Licitatia pentru frecventele 5G urma sa fie organizata in decembrie, iar reteaua de date sa fie disponibila in Romania incepand cu 1 ianuarie 2020. Sau, ma rog, in cadrul lunii ianuarie in orice caz. Acum, cei de la ANCOM au anuntat, la final de octombrie, ca se amana licitatie pentru 5G. Reprezenantii autoritatii spun ca licitatia nu mai poate fi organizata in 2019 pentru ca cerintele de securitate a retelelor necesita implementarea memorandumului semnat de catre Donald Trump si Klaus Iohannis. Adica cel privind o interdictie a Huawei de a participa la licitatia respectiva. 

Si, pentru ca Romania are un guvern nou, trebuie aprobat urmatorul buget pentru taxele de licenta si calendarul de achitare a acestora. Iar pentru ca guvernul este deocamdata preocupat cu a elimina ramasitele PSD din structurile guvernamentale, acest lucru va mai dura. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *